ATELIERUL EEMATICO PENTRU COPII

Credem că educaţia este mecanismul principal de învaţare şi facerea este cea mai importanta formă a sa. eematico înseamnă joacă, bricolaj, experimentare, folosirea cât mai exhaustiva a tehnologiei dezvoltate de om şi informaţie transmisă în mod intrinsec prin aceste activităţi dedicate tuturor, dar mai ales copiilor. eematico înseamnă educaţie pentru construirea abilităţilor de viaţa necesare secolului XXI. eematico îşi doreşte ca aceste activităţi să fie accesibile cât mai multor copii, indiferent de origini, statut social sau gen.

 

eematico dezvoltă noi concepte de educaţie, pe care copiii le pot descoperi prin  bricolaj, lucrul cu unelte și scule electrice, materiale didactice noi, cursuri, field trips, evenimente pentru companii, tabere tematice. Totodată, dezvoltăm proiecte în comunități defavorizate și suntem deschiși propunerilor de colaborare pentru activități specifice.

 

Activitățile eematico au valoare formativă deoarece prin intermediul acestora: antrenăm abilități motrice, sociale, de comunicare sau cognitive, deblocăm resurse atenționale, creative, manageriale, organizatorice și interpersonale. Ba mai mult, învățăm experiențial matematică, geometrie, fizică, inginerie, tehnologie, devenim creatori, descoperim și activam valori umane, căpătăm curajul de a testa, a greși, a o lua de la capăt, învățăm să cooperăm și să valorizăm respectul reciproc.

Pentru mai multe informatii vizitează eematico.org sau scrie-ne la hello@eematico.org